Mai poate să doară un dinte care are nervul scos?

Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care ni le adresează pacienții este ’’De ce mă mai doare dintele, dacă are nervul scos?’’

Explicația este pe cât se poate de simplă, iar pentru a înțelege fenomenul, trebuie amintite câteva elemente din anatomia dintelui și ale țesuturilor sale de susținere.

durere dinte cu nerv scosDintele este alcătuit, la nivel coronar, din smalț și dentină, țesuturi dure ce asigură protecția organului pulpar (nervul și întregul complex de celule și vase de sânge).

Odată ce această barieră dură a fost depășită fie de evoluția unui proces carios, fie ca urmare a unui traumatism, apare inflamația pulpei dentare și în cele din urmă, necroza pulpară.

Inflamația pulpară constă în principal în dilatarea vaselor de sânge, ceea ce determină creșterea presiunii intrapulpare, iar ca urmare a faptului că pereții care adăpostesc organul pulpar sunt inextensibil, durerea este resimțită intens de pacient, ajungând uneori să fie continuă și atroce, fără să cedeze la administrarea de analgezice.

În cazul dinților tratați endodontic incorect (canale omise sau tratate incomplet) sau în cazul celor tratați endodontic corect, dar cu obturații coronare sau coroane de înveliș incorect adaptate, ce au permis infiltrarea obturației de canal cu microbii din cavitatea orală, poate apărea inflamația țesuturilor de susținere ale dintelui.

Cu alte cuvinte, la nivelul ligamentelor ce conectează dintele la osul alveolar, dar și la nivelul osului, apare inflamația, care la fel ca cea pulpară, se traduce prin intensificarea și dilatarea vaselor de sânge și apariția unei exudat seros sau purulent, ce produce creșterea presiunii intratisulare.

Pacientul resimte un disconfort sau o durere la masticație, iar în cazurile mai avansate, durerea devine spontană și constanța, foarte intensă. Durerea poate ceda odată cu apariția unei fistule, ce permite eliminarea exudatului acumulat la vârful rădăcinii, cu apariția unei parodontite apicale cronice, însă fără un tratament de specialitate instituit, va avea loc reacutizarea.

În astfel de situații, singură soluție este aceea de a realiza un retratament endodontic, asociat sau nu cu administrarea de antibiotice, în funcție de fiecare situație clinică. Este foarte important să fie depistate cauzele eșecului tratamentului endodontic realizat anterior, pentru a se acționa țintit și eficient.

Reușita unui retratament endodontic se traduce prin dispariția simptomatologiei și a semnelor radiologice de afectare a ovului alveolar. În cazul în care una sau ambele semne persistă, se poate intervenii chirurgical, prin îndepărtarea treimii apicale a rădăcinii și realizarea unei obturații retrograde.

Dacă și tu ai un dinte cu această problemă, te așteptăm în clinica Smile Wise din Craiova, pentru un tratament de specialitate!

Articol realizat de către dr. Adela Staicu, medic endodont în echipa Smile Wise.